Imperfect, dar haotic aranjat gustului meu
Tulbure, dar îndeajuns de lucid pentru a mă calma,
Depravat, dar cu un gust amărui și caramelizat
Monoton uneori, însă plin de sclipiri sacadate
Nepăsător, însă cu o atenție mai sporită decât a unui paznic
Aspru și nervos, însă topit ca o lumânare de lumina ochilor mei
Suav, însă aprins imprevizibil asemeni unei scântei inflamate
Și totuși cu o tristețe în ochi pentru care trebuie
Să dau deoparte multe perne și plapume pentru a putea ajunge la ea:
o povară neimaginabilă ce îți șterge zâmbetul perfect și spahiu
Ce suge fiecare gură de aer ce o inhalezi
ca o sugativă mai întinsă decât Oceanul Atlantic;
O gaură neagră din care evadezi și te ascunzi după spatele meu fin
De unde niște brațe blestemate vin, te smulg și te aruncă înapoi.

Aș vrea să te cruț de abisul gol în care ai rămas atârnat
Deasupra unui vulcan ce a erupt într-o lavă de durere
Și să te țin strâns la piept
De unde nimeni și nimic
Să nu te mai fure.