poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-05-03 | |
Ce monoton; câtă liniște și câtă amăgire;
Singur mă culc, mă trezesc, și nu ești lângă mine! Ah! Ce dor m-a cuprins, și ce durere sufletească, Totul e pustiu, și fără tine-i goală-a noastră casă. Stau la fereastră în speranța că am să te zăresc, Geamul e opac și prin el nu pot pe tine să te privesc; Și până azi, toate lucrurile parcă s-au și învechit De când pe la casa noastră tu nu ai mai venit. De ce atâta liniște în zadar, și de ce atâta haos? Toate s-au oprit în loc, și timpul este în repaos; Ce dezamăgire și ce păcat că nu mai vrei să vii! Neîntorcându-te, pe mine mă vei dezamăgi. Flori de mucegai au făcut pereții camerei în care- Demult, ne iubeam dar ah! Mai contează oare? Ce stricăciune! O, casă veche! Scârțâie podeaua ta; Spune-mi tu dacă va reveni vreodată iubirea mea! Porțelan ciobit, căzut și prăfuit de atâția ani Știu că nu s-a meritat să dau pe tine bani; Așa cum n-ar fi trebuit să trec pe-acasă acum, Căci de la plecarea noastră, n-a rămas nimic bun. Închid în urma mea ușa de lemn scârțâitoare, Și tristă mă întreb cine-o va mai deschide oare? El a plecat atunci în grabă, și a uitat adresa ta! Dar eu, poate am să te revăd odată, casa mea!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate