poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-01 | |
Ce anume este care mă face
Să mă îndrept mereu spre același lucru. Ce imbold torturant și presărat acolo Nici eu nu vreau să știu cum Mă determină să caut mereu același gen de izbăvire, de liniștire E un monstru acolo, Care se luptă pentru vreun bine al naturii Și mă face pe mine victimă a măsurii lui. Un factor aproape nociv, care mă determină pe mine, Poate ca și pe alții, să caut același gen De ideal. Mă cheamă să alerg cu ochii scoși După același tip de portret și de apariție omenească, Să frământ aceleași năzuințe în minte Fără să mă întreb de ce, Cum de în lume caut asta. Prin ce dorințele acestea, Și mereu acest chip, permanent în lumină Întotdeauna când nu e, pe el l-aș vrea să vină. E o luptă aprigă acolo în cromozomi, Undeva în propria mea celulă, în fiecare din ele, E un îndemn de a merge și-a o căuta pe ea, Un chin care oricât aș strânge pumnul Nu se oprește decât înaintea ei Mereu a aceleiași femei. De ce exact același gen de ochi, Sau de pomeți De ce întruna e același fel de mlădiere, De mers, și nu mai piere. Același chip, același calapod, Un păr care ascunde Cumva același tot. Întotdeauna e aceeași femeie, Aproape aceeași voce care mă convinge Și întotdeauna cu exact același fel de gesturi Mă atinge. Mereu ei îi cad pradă, fără să știu de ce Ce are ea cu mine, ce-am eu cu ochii ei. De ce în lupta asta nu pot să simt și altfel Și continuu să fiu legat de ea, și iar să o apropii La fel cum stropii au mereu același curs De ce nu am nicicând niciun răspuns. Să fie doar voința naturii, Și drumul meu să fie stabilit? Un bine pentru mine, și orice dor de ea Toate dorințele din firea mea, în carnea ei să aibă legătură Ca-n granit? Asemenea idei mă fură Dar nu îmi dau nimic Ce e cu ea. De ce e ea mereu, aceeași Femeia și iubita ideală. Ce lume mi se pare c-o să piară Dacă pe ea n-aș căuta-o din priviri Și simt mereu cum toate aceste porniri Se regăsesc în mine dintr-odată, În clipa-n care-i întâlnesc privirea ei La fel cum omul ascultând zgomotul mării Nu ar putea să n-aibă conștiința depărtării Dar tot atât de crunt îmi pare Și să o dau uitării.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate