mă gândesc la trecut dincolo de fereastră
și dincolo de gardul dărâmat al vecinilor
vântul poartă aiurea un pahar roșu din plastic
la cât de greu mai ajunge la mine la noi
suntem o generație pe care trecutul nu o mai poate ajunge
mult noroi o cușcă un câine un lanț
nu spunem nici da nici nu nici măcar nu știm nu avem curaj să spunem
aerul de superioritate e doar un montaj
vecina e bătrână nu m-aș mira să aibă o sută de ani
poartă șorțul ăla verde găurit duce mâncare câinelui
v-ați prins și voi că ușa e falsă că ăsta e motivul pentru care
suntem invitați să batem mai tare
dacă nu ar fi nimeni în spatele ei dar este cineva
și asta mă face să mă pierd și mai rău
deschid fereastra sar o rup la fugă
las în urmă biblioteca și biroul
câinele speriat linge fața bătrânei ochii ei mari lucioși
în farfuria ruginită e o bucată veche de pâine
eu urlu mai tare decât toți câinii din lume
dacă eu aș tăcea ar urla pietrele

se apropie paștele măcar ai mei să aibă miel
să aibă liniște