Mi-e vârsta haină udă, haină grea,
O port nedumerit din toamnă-n toamnă
Aș arunca-o-n grabă undeva
Dar n-am de-nlocuire altă haină.

Nici alți pantofi nu am de-nlocuit
Să nu mai știe drumul spre-nserare,
Așa, în zdrențe rupt, și obosit
Biet cerșetor de timp fără-ncetare

Mai port cămașă groasă și veston
Să nu răzbească vântul să mă bată
Dar când să ies din gri și monoton
Mi-s pașii sură meliță de piatră.

Unde-aÈ™ fi vrut s-ajung nu mai ajung,
Unde sosesc nu-mi place și nu-i bine.
Norocul meu cel orb, acuma și ciung,
Degeaba-l mai adun pe lângă mine.

Nici iarba ce-nverzește nu-i a mea,
Pământul, fiară neagră-i dă poruncă.
Mi-e vârsta haină udă, haină grea.
Aș arunca-o. N-o arunc. M-aruncă.