când au ridicat casa
tinerii au aruncat stupii părinților
au sădit un măr și un păr
soiuri bune
s-au ținut tari pe pământul sărac
au crescut peste țigle

fructele pocneau înspre toamnă
bătrânul le aduna câte unul
cu mânecile albe suflecate
pentru cazanul de țuică
aștepta să mai treacă peste un an
singur în casa lui veche

la masa din curte se bea tărie
se discută despre religie și Dumnezeu
cu voce tare
cot la cot către seară
norii sunt nehotărâți
lasă apa să cadă rar
în săptămâna patimilor

bătrânul așteaptă în cămașă albă
cu căciula din blană de miel
alături de tâmple

ploaia aproape stă
în țărâna cu ridurile încă reci
veșnicia e pomenită
de la rădăcină
crește în pomii cu guler de floare