poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ noi, oamenii
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-30 | |
ce mai e de făcut?
pe malul patului rămîne bluza purtată. frigul ne filează încet, un fel de a lua notițe despre corpul nostru. probabil o nouă boală a memoriei – altădată știam totul pe de rost; știam cînd o geană de-a ta mi se lipea de obraz și mă împărțea în două: partea în care-mi era frică, de-a dreapta, partea în care-mi era teribil de frică să nu mă lipesc de frica ta, de-a stînga. obrazul meu între două frici: o pasăre ce nu poate zbura de spaima înălțimilor. acum, cînd se clatină, simțim amîndoi obstacolele. pe spinarea unui cal orb ce se-mpiedică tot mai des afectat și el de această maladie a memoriei. ce mai e de făcut? ne deplasăm cu încetineală înspre căldură la fel ca suprafața lunii. doar ziua, noaptea ne întoarcem într-o mare de turbă înghețată. cărbune care nu arde – înverzește sub piele ca iarba sub zăpezi – fără să apuce să iasă la suprafață (zilele tot mai mici, nopțile tot mai lungi), dragostea abandonată într-un coș de gunoi ca după o crimă un pistol într-o pungă. te sărut. buzele-mi rătăcesc pe buzele tale. nu găsesc locul pe unde mă strecuram în pivnița ascunsă, plină de comori. respirația mea înflorește pe pieptul tău ca iarna pe un geam. m-am întors acasă sunt un cîine fără miros mușc din sînii tăi cum mi-aș mușca stăpînul de gură. aceeași boală a memoriei. mușc și nici măcar nu știu de ce îmi dau lacrimile. îți mîngîi sînii și-n palmă simt cum îmi crește o peșteră. o mînă îmi e dușman. întind cealaltă mînă: acum am două peșteri, doi dușmani. ce mai e de făcut? un film porno sîrbesc în care protagoniștii se sinucid la sfîrșit. ne mișcăm încet pe sub plapumă, prin ninsoare. ne atingem de parc-am fi două trupuri obosite într-un tramvai neîncălzit în timp ce se retrage și sperăm că nu mai e mult. cînd se ridică bluza rămîne pe malul patului ca un animal fără suflare. frigul ne filează discret pînă ea își îmbracă hainele călduroase. propria ficțiune. eu o îmbrac pe a mea, îmi aprind o țigară, privesc spre Arcturus cu un ochi literar. trebuie să fie cineva, undeva, pe acolo să mă înțeleagă, să scrie despre noi treziți dimineața sub plapumă de ciocolată cu cremă de zmeură – să ne descrie grav și măreț de parcă ar povesti scena de sex a unor trupuri decapitate care împart ultima respirație cu foamea celor reînviați.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate