Șlefuiai bocancii în cazarmă cum
Puneam aripile la uscat pe sârmă cum
Ne lăsam ziua de mâine unui zar cum
Zburai ca un puf de păpădie cum
Spărgeam cheagurile de ore cum
Aveam ochii de ceai verde cum
Era războiul sângeros pe cer cum
Luna dobora soarele cum
Era vremea când ne puneam dorințe.
Îmi port acum zilele după șosete,
Iar drumul vine după picioarele mele
Când vine vorba de cuvinte
Mâna încearcă să urmărească
Voia genelor căci ele se apleacă
Pentru a acoperi sensul
Unor litere ca ele să fie
Mai întâi simțite.
Apoi se leagă toate ca
șireturile de pantofi
și își iau zborul
curbând timpul ori
turbându-l ori
târându-l ori
tăcându-l.