La trecerea prin universul luminii
îmi rămâne o dâră subțire prin trup,
tu devii o călătoare
zâmislind sămânța în miezul unui fruct,

partea care reînvie lumina fugară
învie unul din altul același...

Simt cum respiri reversul din lucruri
pănă în măduva cuvântului rostit

unde auzul ajunge obosit
printr-un tunel de sare
în care râuri de strălucire nu încap.

Doar oglinzile destinului se desprind,
drumurile se nasc mergând
și niciun biruitor
nu-și rostește numele
ci pe al Dumnezeului său...