au revoir, praga

1.

și dacă nu ar fi fost iarnă
tot aș fi încercat să trec podul cu picioarele mele
să răzui gheața de pe balustradă apoi
să fac autostopul
să –mi ascund mâinile în haina uriașă de fâș
în ea chiar arătam ca un animal
fără căldură proprie
și-mi băgam în palme răsuflarea
sau ce - energia internă și restul
compușii chimici care nu mă părăsesc niciodată
corpurile mașinile ceasurile spânzurate peste tot


2.

și nu poți să știi nu tu nu știi
dar viața e ca un șarpe
și orașul e un țigan care se mută cu cortul
și orașul are un singur zid
pe care scrie Sss………………………..
este simplu așa ca o bucată de gheață plină compuși chimici care fierb
apoi iese aburul de la mămăligă din ceaunul de tuci
când ești singur pe câmp

aburul acela e cel mai frumos lucru pe care l-ai văzut vreodată
doar compuși chimici metaforic vorbind
și nu-l poți linge


3.

știi răsuflarea aceea era exact ca o nocturnă
nu știam de unde vine lumina
și ne înțepam degetele ne făceam animale de cruce
de fiecare dată ne miram când sângele părea mult mai negru
decât roșu

și ziceam ăsta e sângele meu
ăsta e sss ………………… da — sângele meu. – – face parte dintr-un curs de
inteligență emoțională

4.

în sfârșit nimeni nu are voie să oprească pe un pod
și totuși cineva a făcut-o
poate din cauza presiunii care creștea sau poate pentru că începuse să ningă
din rețeaua de vene a unui vampir
pe parbrizele clare
si totul era așa ca la sfârșitul unui bildungs –roman / rece și clar