Cartea Poemelor

*** 38 ***

La stână





Câinii, latră-n zori de ziuă,
În fața ușii, adunându-se împreună
De-și cheamă stăpînii…
Dar… nici un zgomot nu s-aude…
Poate doar natura, cu glasuri atrăgătoare,
Dând târcoale stânii…
Ca lupii ce nu se arată, când pândesc adeseori, vreme lungă
Pân’ s-atace turma ș-apoi să fugă precum lașii,
Împrăștiindu-se când zgomotul de armă în aer, se răsfrânge,
Apoi, e liniște…





O vale largă, cu o potecă ce se pierde în pădure,
Îmbie culorile șterse cu cele umede,
În care verdele stăpânește împrejurimile,
Până-n locurile unde se-nfiripă bucăți de stâncă spartă,
Iar roca vânătă sclipește-n apa ce parcă va să curgă în neștire,
Deși se-mprăștie printre ferigile de soi, ca rochia unei mirese,
Împletită cu părul lung, tras în șuvițe,
Unde cununa-i strălucește la fel ca amintirile...





Chiar sub deal, o dărăpănătură, ce părea abandonată
Amestecând un brun închis, cu un teren accidental de mare anvergură,
Impunător ca un stăpân ocrotitor, dar totodată dur, prin forma sa ciudată;
Ferestrele, din bucăți de lemn, pe jumătate putrezite,
Parcă ș-acuma strigă după cioburile sparte,
Căzute, pe marginile lor, ca stelele dintr-un vis efemer
Iar glasul ferm, în câteva clipe, trezind către o realitate,
Poate vrând să se reîntregească
Peste foliile de plastic, murdare și ciupite,
Imitând sticla mată ce se-mbina cândva,
Cu chipurile triunghiulare de lemn proaspăt lăcuit…



©Th3Mirr0r