Cartea Poemelor

*** 36 ***

Imperiul



În poiană, se adună-n cete, zburătoarele,
Avide de parfumul milioanelor de flori
Și de fiecare dată, se-nconjoară-n galben, cu pete negre
Să-și întâmpine în vogă, regina
Ce ședea pe tronul aurit, precum o curtezană
De-si cheama-n juru-i nimfe,sa priveasca soarele,
Să le spele-n raze blânde trupul, în preajma zorilor, de mii de ori
Și poate cu forța sa cereasca să le-așeze-n creștet steme
Iar ele, cu voioșie, să tremure din aripi,
Recitând o odă, spre a slăvi lumina
Când va să curgă în cascade, mierea
Și tot locul să descrie un răsărit, acolo, în poiană…




Dis - de - diminineață, roiesc cu bucurie, către nectarul florilor
În care își înfing antenele, scăldându-se în bogăția de culori,
Apoi, ca amazoanele, spre fortăreață,
Cară cu galeți polenul, spre bucuria larvelor,
Când în cămăruțe, luminile se aprind iar doicile,
Apar lângă ele, cântându-le despre împărăția lor,
De acolo, dintre nori…


©Th3Mirr0r