Cartea Poemelor

*** 15 ***

Pe-aceste plaiuri…

[partea a VI –a ]


Pe-aceste plaiuri

S-au definit tradiții

Când toți românii

Se înțelegeau ca frații

Și nu era chip de dezbinare…

Nici în zilele… în care…

Toți… ar fi crăpat de foame

Þara, de-a lungu’ vremii,

A îndurat prigoane

Da’n pofida sorții

La război, pornit-au toți,

Cu mic, cu mare…

Și atunci, în clipe grele, tot românul

Se avânta în luptă, la fel ca leul

De se mirară, pretutindeni…

Toți dușmanii…

Iar spaima, pe chipu-le, li se așternea

Când spada, ridicându-se, era de neoprit,

Iar pentru o victimă de-a noastră,

Ale lor, s-au înzecit…

Ah, voi, străbunilor!

De-a curmezișu’, sufletu’, v-ați pus

Să apărați această țară

Chiar dacă mumele v-au plâns

Când n-a-ți mai fi venit acas’,

Să le îmbrațișați, seară de seară;

Chiar dacă soațele să jeluiau

Alături de copii,

Când în pământ, trupurile, vi se duceau,

Iar sufletele, la ceruri, vi le luară îngerii…

Pe-aceste plaiuri, stat-au mărturie

Râuri de sânge, care s-o scoată din robie

Și totu’… doar pentru acea libertate

Care din veacuri, se caută de-a păstra

Indiferent de este azi, ceru’ senin,

Ori mâine, să prevestească furtuna…

Privit-au domnitorii, peste astă țară,

De ochii lor se arătau ocrotitori

Chiar și-n zilele în care aveau sa moară

Pe câmp de luptă, dar biruitori

De toată suflarea păgânească avea să știe

Că orișiunde ar lovi, cu dușmănie,

Căde-va unu’, da’ s-a ridica, de-ndată, alții,

Să-ncununeze stema țării, în curaj și glorie…

De s-au întins peste tot, frumusețile țării,

Plecând de la acele lanuri mănoase, pline, de grâne,

Până la livezi, pline de roade…

Și acum… noi, ca urmași,

Să ne amintim de strămoși…

Iar de vom reține ceva,

Nu vom da... totul, uitării…






©Th3Mirr0r