Cartea Poemelor

*** 15 ***

Pe-aceste plaiuri…

[partea a V –a ]




Pe-aceste plaiuri

S-au perindat artiștii,

De-a lungu’ vremii

Și ale mele gânduri

Le voi împarte, ca și alții,

Cu toți oamenii…

Oare, viața, îmi va ajunge

Să-mi duc la îndeplinire

Visele ce mi se agită-n sânge,

Precum izvoarele muntelui

Curgând, cu zgomot, printre pietre?

Iar cea sublimă Artă

Nu voi s-o las

Precum o carte aruncată,

Ori alta, care-a ars…

Iar de-oi fi trist, cândva,

Mâinile vor prinde… de îndată, pensula

Și voi începe a picta…

Viața…

Și atunci, ochii, de va să vadă...

O lume întreagă…

Tot nu le va ajunge timpul, s-o pătrundă,

Că de-aș deschide, măcar o pleoapă,

Natura… mi-i inundă…

De-aș fi fost orb, să n-o mai văd,

Aș fi întrebat pe alții cum de-i așa fermecată

Iar când s-adorm, să-ncerc a răbda

Acel întuneric ce nu mi-o arată…

De voi fi bucuros, peste ani,

Voi ține la piept, cu drag, iubita-mi harpă

Și nu-mi va păsa că sângele curge din răni

Când degetele, răsfirate, pe corzile ei

Vor chema, într-un glissando, prima notă…

Că așa sunt scrise, pe portative,

Notele ce nu se văd,

Instrumentele ce nu se ating,

Gândurile, ce nu se răsfrâng,

Sentimentele, ce nu se percep…

Iar prima notă, le are pe toate,

Precum o frecvență, toate vibrațiile,

Prima orchestră, e cea a naturii,

Precum un fulger, pe timpul furtunii…

Toate gândurile, de-aș putea să le sting…

Poate… când mă voi intoarce-n pământ,

Fără nici un bilet…

Fără nici o lumină, în noapte…

Și… doar privighetorile-ar mai ciripi,

Sub lumina lunii…

De voi fi nebun, când va să vină vremea,

M-aș reîntoarce de unde-am plecat…

Și doar Arta, va rămâne, aievea

Tot ce vreodat’-am visat…

Oare, în cea clipă, în care n-oi mai ști cine sunt,

Îmi voi recunoaște chipul meu de oglindă?!

În mod sigur, nu voi ști ca sunt…

Un alt trecător… pe-aceste plaiuri…








©Th3Mirr0r