Cartea Poemelor

*** 12 ***

Cândva…






Din vârtejul amintirilor,

Prins-a gându’ meu în treacăt, una;

Cădeau, rând pe rând, petalele gingașe ale florilor

Sădite cu drag, cândva, în grădina mea…







C-așa-i viața florilor:

Acuma-s tinere-n mireasma lor,

Îmbietoare, precum polenu-i către albine,

Și-mbujorate, celea domnișoare,

Din ele-și fac… parfumuri fine;

Iar mâine-s ofilite, împărtășind și altor suflete

Durerea lor

Când treceau, grăbite, pe alee,

Ocolind, pentru o vreme,

Chipul ce fuse, cândva, al lor…







Transcend trecutu’ spre un viitor incert,

La timpul când… poate într-o zi,

Inima-mi va bate mai tare într-acest piept

Când ochii-mi căprui, mormântul, ți-or privi…

Ș-atunci… florile celea ofilite,

Le voi picta de-ndată,

Când mâinile-mi, flămânde,

Vor căta iarăși… pensula

Ascunsă colo… printre stele…

Iar vorbele-mi, n-or mai agiunge,

Când va să rostesc,

Cu drag,

Povestea vieții tale…







N-am știut că mărțișoarele ți-s dragi, Ioana…

Iar de mi-ai spus, se pare ca uitasem;

Da’ io, mă bucurasem

Cand Iza, mi-amintea

Că despre mine,

Cu drag,

Tu le vorbeai…

Cândva, poate-o s-atingă mâna mea,

Ce ți-o fost drag, pe astă lume;

S-o bucura, atunci, neliniștitu’-mi suflet,

Când trandafirii ceia or s-ajungă-n palma ta…


©Th3Mirr0r