Cartea Poemelor

*** 8 ***

Întrebări






Cândva,

Mulți spus-au

Că aș avea răspuns

La orice întrebare…

Fiindcă, o oglindă,

Mereu,va reflecta,

Tot ce-i răsare-n cale,

Iar tot ce i-e ascuns,

Nu va se chema...mister…

Fiindcă, deja…

Lumea sa…

E altfel…




Oare când te priveai,

Dulce făptură,

În oglindă,

Răspunsurile, le găseai?




Ș-am avut atât de multe lucruri

Să te-ntreb,

Draga mea…

Dară, n-au venit, în celea timpuri…

Iar acum, se pare că alerg

Bezmetec, iarăsi, dupa ele…

Parțial, le am… dar pân’ la ziua…

Ziua-n care…

Ne-am despărțit,

Pe-această lume…

Oare, pe cealaltă, măcar pentru un ceas,

Ne vom regăsi?

C-aș vrea să-ntreb, în primul rând

“Ce-a mai rămas?”

………..




Oare, de ce nu mi-a fost dat

Să-ți fiu aproape,

În ceasu’ morții?

Iaca bună întrebare…

Oare, e din cauza păcatelor mele

Și n-aveam dreptu’ de-a atinge

Nici măcar… în treacăt

Mâna prietenei mele?

Oare, fiindcă toate, pe această lume

Îs așa deșarte?

Fiindcă aproape totu’, e doar iluzie?!




De asta uneori ,mi se părea ca te grăbeai

Ca să-ți fiu în fiecare zi, aproape?

Fiindcă știai că în curând, din lumea asta, plecai

Iar de întârzii, timpul, ne va desparte?




Ș-au fost atâtea ori, de la întâia noastră despărțire,

În care-ai vrut să-mi zici de-ndată, adevărul;

De ce n-ai făcut-o, privighetoare?

C-aș fi lasat ... poate… toate deoparte,

Doar-doar ca să am o clipă-n care…

Să-ți duc dorul…




Iar apoi, când reveniși la mine, de ce n-ai zis nimic?

De ce n-ai spus, draga mea, că tu iți aminteai de mine,

Lăsându-mă să cred că datorită bolii, deja uitași, a doua zi?

M-am simțit… mereu singur, luptând într-un război…

Ce n-aveam să-l câstig

Și-atunci, cât de puternic mai poate fi, omul,

Când n-are-un sprijin, acuma, oare, știi?

Iar viața, ici, pe pământ,

Mereu va transforma elementele sale,rând pe rând,

Dar, oare… cine?!

Oare cine, mi te va aduce ‘napoi,

Atunci când, ca să-mi dai răspunsuri, te strig?





Oare, fost-am atât de păgân, în viața asta,

Încât să n-am dreptu’ de-ami ține prietena de mână,

Atunci când moare?!

Oare, de-aș fi avut cela drept, aș fi plecat cu inima făcută scrum,

Sau s-o chinui pe-a ta, în loc s-o ușurez, în clipa morții?




Oare când te priveai,

Dulce faptură,

În oglindă,

Răspunsurile, le găseai?



©Th3Mirr0r