Toamna mea de altă dată-mi pare, iremediabil,
că-i moft biodegradabil, o carcasă netranșată
de cal mort pe care crabii-l dau de-a dura prin maree,
caldă și instantanee, o ieșire-n improbabil.

Lungul drum al frunzei ude spre noroiul de colină
mă apasă pe retină și pe poftele de nude
prinse-n dans de arlechină, pe sub blana viitoare
și cu așchii de picioare, ale iernii ce-o să vină

anul ăsta mai devreme, cu prinos de ghețărie,
ca-ntr-o acromegalie a lăcașului de steme
borfăite sine die pân’ la datul în primire
către maxima urnire de votanți la șerpărie.

Ci în toamna mea pe ducă, hai, iubito, cu toți pașii,
lângă mine, că ne-apucă ce ne-au prorocit mayașii!