înainte să opresc mașina m-am gândit
ea o să mă ducă departe
inimile noastre sunt uriașe hangare în care frunzele putrezesc
m-am gândit că așa
se hrănește pământul și tu întodeauna ai crescut așa cum crește arborele de tuja în frig

doar o amintire bolnavă mă mai poate înspăimânta atunci când merg
și cel mai aproape de mine
sunt pașii /nu știu dacă puii mei mai traiesc
încă ninge mult printre portocale si brazi

când am plecat de acasă ți-am scris un bilet
ar trebui la marginea orașelor
să fie un aeroport pentru pași
să fie multă zăpadă iar puii
să se poată ascunde atât timp căt inima lor mai este încă o căprioară neagră și vie