Nu-mi mai pasă nici de ploaie, nici de frig, nici de căldură
Anotimpurile toate mi-s de-acum la fel de reci
Și-atunci, totuși, de ce oare mă tot cert cu toamna sură
Cum de-și ține murătura de timp vechi la mine-n beci

Cum de și-a golit butoiul cu vin roșu de văpaie
Cel cu-a dragostei beție întâmplată mai mereu
Și-acum doar singurătatea și plictisul se-ntretaie
Pe cărări tot mai înguste unde calcă pasul meu.

Nici nu vreau să prind de veste cum că iarna-i lângă poartă
Câinele ei mare, slobod, mârâie la mine-n drum
Dar cu lanțuri de speranță îl leg strâns să nu mă poată
Urmări și mușca-n voie, cel puțin nu chiar acum.

Și-așa zic mințind, nu-mi pasă, nu regret, n-am nici o jale
Că trecuta-mi tinerețe s-a scrumit ca frunza-n vânt
Nici nu-ți simt prăpădul, toamnă, din victoriile tale
Eu culeg albastre steaguri pe sub care râd și cânt.