În sătucul în care am copilărit,
Biserica era prea departe de căsuța noastră,
Bunica nu mă ducea niciodată la slujba de duminică.
Tot ce știam despre Dumnezeu era din ce simțeam în interior,
Și din ce îmi mai povestea bunicul la gura sobei.
Mi-l imaginam ca pe un bătrânel cărunt,
Care stă și ne privește de pe nori.
Cu toate acestea, când eram copilașă
Mă apropiam tare mult de starea de sfințenie
La masa de prânz bunica spunea o rugăciune în gând,
Apoi mă ruga să îi spun dacă am greșit cu ceva Domnului,
Îmi dădea să înmoi pâinea de casă în vinul de curte.
Credeam, până să cresc, că era doar un ritual al ei,
Acum, când stau la oraș, aproape de o biserică,
Realizez că bunica mă împărtășea în fiecare duminică.