tu îți purtai amfora pe străzile orașului
nu-ți trădai durerea
doar tâmplele începuseră să se crape

dar tu mergeai mândră
ca și cum ți s-ar fi întins un covor roșu -
cu tălpile tocite dinspre cuget
picurându-și drumul

începeai să te ciobesti, prelungire
și vasul rămânea întreg
în timp ce ție ți se desprindeau buclele
lăsându-ți scalpul neted
în timp ce meningele tale
mă scrutau din toată puterea roșului

alergam, așa nepotcovit cum eram
câmpurile mele erau asfaltate
iar huruitul mașinilor mă speria
sporind curgerea spumelor
ca după o alergare prin valuri

te făcusei atât de mică sub lut
încât amfora își întrerupsese drumul
astupându-te

iar eu alergeam
în căutarea altei femei cu amforă