Pe banca acelui ultim sărut
Ploaia cade încet de-o lună,
Și frunzele dese au dispărut,
Căzând într-o lume mai bună.

Și noi ne-am dus odată cu vara,
Plecând, agale, în alte destinații,
Lăsând toamna să poarte povara
Plecării concrete în diferite stații.

E prea târziu pentru regrete,
Și prea târziu pentru suspin.
Potolește norii de această sete
A facerii unui peisaj alpin.

Ascunde-te printre scânduri,
Și nu te lăsa picurat prea ușor.
Eu am să vin rânduri-rânduri,
Zburând pe spinarea unui cocor.

Îți voi spune lucruri știute,
Ce ieri îți mângâiau simțirile,
Îmi vei reda atingerile mute,
Împreună cu vara și cu amintirile.