Sânii mei îți gâdilă simțurile,
Și viziunea asupra viitorului.
Te simt transformându-te într-o fiară sălbatică
Ce parcă mă vânează zi de zi,
Și atunci când îmi privește bustul gol,
Îmi reperează inima, imaginând-o pe o farfurie.
Te văd zâmbind, când te sărut dimineața,
Și te văd plângând când te sărut de plecare.
Nu știu cât de mult ți-a schimbat viața existența patului conjugal,
Însă știu că a mea s-a schimbat doar prin prezența trupului tău
Lângă trupul meu, acolo unde îi e locul, defapt.
Nu m-aș putea abandona în altcineva
Așa cum m-am abandonat, odată, în tine.
Iubirea deja e sintagmă, și încă una foarte proastă.
Noi nu ne iubim. Nu. Noi doar ne infruptăm din celălalt,
Ca dintr-un pom din care un Dumnezeu doar al nostru
Ne-a interzis să gustăm, și tocmai de-asta
Tu îmi ești ispită, iar eu îți sunt energizant.
Gurile noastre păcătuiesc,
Și păcătuiesc mult.
Atât de mult încât parcă sunt blestemate,
Și norocul le ocolește întotdeauna.
Dar ce e ăla noroc, atunci când dragostea intervine?
Nimic.
Ne merge rău. Și ce dacă?
Eu te am, tu mă ai;
Deci, suntem totuși stăpânii a ceva. A celuilalt.
Vânează-mă,
Acum cât sânii mei încă sunt voioși.