poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-08-17 | |
restaurantul era aproape plin și zgomotos. eram de ceva vreme în acolo așteptând. povesteam despre ieșirea la iarbă verde. despre orașul frumos de la poalele muntelui. ospătarul a adus într-un târziu farfuria pe care era urechea cerută. prin vitrina mare am văzut trecând agale trăsura castelului. nu știu de ce mi s-a făcut milă de cal. iubita fuma zâmbind frumos ca într-un vis.
pentru că eu nu fumez am tras puternic aer în piept pentru a inhala din fumul ei. un copil făcea ceva mai multă gălăgie la o masă din spate. clopoțelul de la intrare a anunțat că a mai intrat un nou client. reflexia muntelui se mai vedea pe podea. foarte încet cu furculița de argint am băgat în gură lobul urechii. unul din chelneri a trecut pe lângă masa noastră. iubita a sorbit din paharul cu vin roșu. a deschis poșeta albastră și a scos o batistă cu care mi-a pansat sângele ce se încălcise în perciunul drept. cuțitul înroșit era ascuns după tabacheră. l-am zărit doar o secundă. a închis repede și în mica ei închizătoare am mai văzut doar reflexia distorsionată a lunii. fumul devenise gros ca de locomotivă. îmi voi lăsa genunchi în urmă dar voi continua să mă târâi spre tine i-am spus iubitei deși nu o mai vedeam. continuam să mestec. curând va bate orologiu din piață ora și toate păsările moarte vor veni din turlă spre mesele noastre.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate