Natalia își spuse...
”și Dumnezeu ține lumea-n El”
și privind piramidele imaginare din clepsidră șopti..
că parcă nu-s cuvintele ei.
Dar cine să fi vorbit oare ?
e vorba despre intersecția dintre existențe
și cianura unui zâmbet livid, topit
în crinul pal de pe pieptu-nghețat.

Natalia privi spre far
”și lumea-L ține prizonier pe bătrânul dumnezEU”
clepsidra privind piramidele Cleopatrei de aramă șopti
că parcă nu-i nisipul ei cel care se topește-n soare
ca-ntr-o tainică lumânare
a cărei lumină ,
într-o panică lentă , sublimă
închide în al său sicriu ,
cuvinte frumoase,bomboane,iubiri...
de care nu mai știu

și toate câte vor mai fi fost ,
nici aceste nu le mai cunosc

să mă lăsați în pace și liniște să facem cu toții
Natalia doarme... și cu ea vorbesc și morții