Pot fi depline clipele trecute,
Când le deschizi și când le dai de rost –
De ce-au venit, de ce ar mai fost
Dacă rămân în cer, necunoscute?

Au fost cu mine, strălucind de viață,
Curgând atent, să nu mă risipesc
Și poate de aceea le iubesc;
Simbol al unui crin în dimineață.

Sunt întâmplate gesturi pe potrivă,
În zile bune când mă-nțelegeam,
Cu palmele alunecând pe geam
Spre ploaia caldă, parcă milostivă.

Astăzi tăcerea rece mă surprinde
Și nici nu știu de ce s-au petrecut
Atâtea lacrimi, demne de trecut,
Când vine blând și-n brațe mă cuprinde.

Florina Ladislau (ÃŽn memoria lui Adrian TodoruÈ›)