Când va fi ultima zi tot ce am spus
va rămâne uitat undeva într-o taină,
toți cei care mi-au fost pe aproape
vor pleca pe nesimțite în umbrele tăcerii.
Nici voi nu veți zăbovi prea mult
timpul se va grăbi să urce pe trepte
fiecare zi se va pierde cu gândul la alta
până când ultima clipă va zâmbi unei stele
cu o lumânare pusă în sfeșnicul veșniciei.
Pentru pomenire, inima mea din născare
strânge pământul în palme, îl face ulcele,
să pună în ele vin și lumină urmașii.

Doar lacrima arsă, o dâră subțire
pe obrazul de ceară al morții
va smulge neîncrederea și durerea
și o să priviți prin perdeaua de fum
pâinea și sarea rămasă pe masă
ca ofrandă adusă întâlnirii
pentru călătoria cu visul spre mine.