Am ajuns sa ma iubesc pe mine insami
de teama de-a nu cunoaste sentimentul iubirii cu adevarat
mi-am daruit tot ce se putea darui
incepind cu regalele castele
calesti aurite
policandre de vise din cel mai nobil cristal
mi-am adunat in cutiute giuvaierele lumii
pentru clipa de tristete cand nimic nu ma va mai lumina.

Am calarit roibii negri doar pentru a cunoaste tenebrele
am zgaraiat pamantul cu copita din placerea de a strivi
m-am aruncat in mare doar pentru a deschide eu
ochiul galben al rasaritului
pentru a-mi insusi clipa de lumina.


Mi-am ascuns chipul in trupuri de flori.
Pentru o vreme am zburat cu pasarile.
Incepusem chiar sa-mi fac cuib in fiecare primavara.
Am gustat din trupurile barbatilor precum degustatori de vinuri
M-am lasat degustata la randu-mi.
Dar inca nu am gasit cheia adevarului despre iubire.

Am ratacit vremelnic,
Am fost chiar sihastru pentru o vreme
si acum in aceasta ultima clipa ma intreb
care sunt lucrurirle pe care le-am pierdut?