alergatul cu spatele și lătratul albului are temeri mici
cusute inegal unele de altele ca un dispreț
față de trupul care le-a dat viață
și este doar o traducere superficială a unei virgule
scoasă de sub unghia unui condamnat la viață
care și-a vândut dragostea de mamă
unui genunchi
găurit de vreme și altă groapă înțeleaptă
unde sunt aruncați zilniciștii de impresarul de ocazie
care își face veacul la colțul caldarâmului cu fruntea răvășită
într-o adâncitură de liniște

întreviața alege odată pe zi peretele sensibil
unde să-și adoarmă umbra
și o întindere de lumină din ochiul unei pietre
cu brațele ascuțite în care timpul se rupe cu un pocnet sec

ca o exclamație

aceasta este temnița în care se alungește frica omului
acoperit de o iubire desfigurată
și ultima femeie
din care nu a mai ieșit nimeni
viu