mi-am pus fusta înflorată
și am plecat
prin gând istovit
de prea multe culori bolnave de tine
te-am pierdut la colÈ›
lângă groapa de nisip
îți mai zăream încă tălpile goale
pitite în găletușa din mâna dreaptă
te-am regăsit în scârțâitul balansoarului
cu visele răsucite pe axul cerului
de atunci
zâmbetul meu s-a sinucis
zâmbetul acela ce-mi înflorise lângă păpușa din cârpe
de pe prispa bunicii
și care nu mă părăsise niciodată
s-a aruncat de la etajul șapte
sedus de căldura asfaltului
iar tu treci indiferent pe lângă el
sau peste...

mi-am tăiat tot sufletul fâși
să pot face din el păpuși din cârpă
pentru copiii lumii!