dacă aș lua trei ceruri comune
peste care au călcat toți nemiluiții
cu picioarele murdare de înălțimi
lumea nu ar mai fi așa goală între degete
și ne-am iubi mai mult
tocmai pentru că
nu am ascuns niciodată pământ
în culorile care te îmbrățișau dimineața
nici marea nu am știut să ți-o cuprind în palme

de ieri ai aruncat roșul în locul
unde mi-am pierdut primele cuvinte
și chipul arborelului cu trupul biciuit
sub care se târăște pământul acoperit
de brațe

nebunia este o certitudine
ca și moartea
deși este singura formă de umanitate
care nu doare

un dar pentru cei care au uitat
să-și ceară numele încă odată