Dându-și
capul pe spate,
colțurile gurii trăgându-se înapoi într-un zâmbet,
era insensibil la imperfecțiunea
care se ascundea

sub strălucirea hainelor muiate de ploaie.

Mergea cu pași regulați
să usuce lacrimile
cu un aer de șmecher
când timpul era urât
spunându-și

că imaginația

nu se va împiedica
de un detaliu banal

vremea.