tinerețile dintr-un cuvânt
nu și-au cunoscut niciodată rătăcirile
chiar și culmea culmilor
avea un pustiu mai aproape
de glasul meu stătut

aș putea să-mi abandonez mirările
obsesiile
și zâmbetele
zilnicarilor împăturiți
pe un singur rând nedospit
de vreme

sunt viețașul osândit la sinceritate
arătarea care absentează nemotivat
știind că își este propriul absent
din întrebările împătimiților
de moarte

însă lipsa mea te-a iubit mereu femeie
deoarece ai știut cum este să începi
să-ți fii corpului
contur de palme în spovedania urmei

din acest motiv aleg o singură cale

spre întâmplare