Știu că mai trăiește undeva femeia
Pentru care eu nu am cântat.
Lacrimile mele reci mai simt furia
Versului nervos și cadențat.

Știu că pentru ea această stare
Are o valoare de ecou
Și că eu, rănit de-această clipă,
Mă îngrop în stihul cald și nou.

Iar când totul nu era hazard,
Ci doar lacrimă și suflet, și iubire,
N-am iertat femeia care iartă
Și mă-ngrop câinește-n amintire.

Chinul meu e-o mare mult prea lină,
Iar păcatul meu e-un munte sfânt.
Te iubesc, femeie necântată,
Și-ncepând de astăzi am să-ți cânt.

Știu că mai trăiește undeva femeia
Ce-a iubit poetul blestemat.
Versul meu a spart acum tăcerea
Pentru care-atunci nu a cântat.