prin lampă curge mirosul de om
l-am dibuit din rătăcirile vântului
ca un păianjen am țesut visele
într-un salon plin cu oameni
am crezut în lumină
dar gheara mă apuca și mai tare de gât
aplecând ființa spre pământ
pe ochi s-a prins lutul
și am modelat viața în gri
neștiind culorile cum vin
am târât mai departe voința
poate mult prea în ocean
și mult prea în adânc
șoaptele nopților au îndesat în mine voința morții
prea curând pentru a înțelege condiția mea
și prea târziu pentru a mă ridica în fața altora
presupunerile au bătut piroane ostenite
iar pe tâmple încă mai curge un fir de iarbă
din rouă se chinuie sufletul să bea
pentru că știe drumul spre maluri
spre acest val sub care mă ascund
dar nu
stau lipită de pământ ca o salamandră
încercând să înțeleg nerosturi
doar atât