l-am privit în ochi
așa cum era
gol de iubire
ciutură spartă
înțelepciunea
fântână cu lanțul rupt
cum să te mai cațeri
înspre izvoare ploaie
curată?


se-mpungea cu sfinții în stele
de-așezat pe umărul
drept
avan despletit
printre firidele umblătoare ale mării
cu-o mână atinsese o fărâmă de cer
cu cealaltă fura trepte
spre adânc
mințind de a nu-i fi spus nimeni
că veșnicia poartă chip smerit


îl vedeam
o dimineață
care-a uitat să se facă


deoparte îngerul plângea
așa te-am clădit?