potirul florilor când vine seara
în cuib de-ntuneric moartea închide
cu puf nubil din alchimii candide
hrănește noaptea flămândă și vara

Þi-ai zidit tronuri în inimi lucide
de har umpli cu arcușul vioara
și balansezi în cadrane povara
veninului din semințe perfide

e timpul Doamne de-ntoarcere-acasă
prea rătăcirăm pe drumuri străine
să ne-ntrupăm în vibrația joasă

ce plămădește materia-n sine
candori dintr-o zodie norocoasă
plutesc fără țel pe zări opaline