Ți-ai închis dorul într-o coloană
și nu pot să-l măsor
decât cu sufletul.

Privindu-te așa prin surplusul
ce urcă-n noaptea de dafin,
mirositoarea frunză
semânța din fruct o coace
rotind soarele.

Din acel loc
a început să ne despartă distanța
de nu te mai ating.

Lacrima sărată, ceară parfumată,
căzută ca un alint
pe fața anotimpului tânăr
îndelung vibrează,
risipire-i adaugă
la rădăcina anilor copți.