De ce foşnesc frenetic plopii-n noapte
Şi pătimaş şi straniu –- zvelte umbre?
Apune luna-n zări întunecate
Ca presimţiri misterioase, sumbre.

Cad visele în ape năruite,
Ca plumbul cenuşiu în întuneric;
Doar plopii nalţi, spre ceruri nesfârşite,
Foşnesc ciudat în aerul eteric.

Stau singur lângă apa liniştită,
Ca primul om, iar lângă mine, sumbră,
E umbra mea, şi-n noaptea neclintită,
Mă tem de mine şi de propria-mi umbră.