parcă dorul
și patima nu mai sunt de ajuns

ne doboară încet raportul viață moarte tăcere iubire
cuțit
poate doar mimica gesturilor adiacente ar mai ști
cum să restabilească echilibrul între plecări
și delirul viorii

timpul ne amortizează inegal căderile
dar presimt surplus de mângâieri în umerii tăi
mie-mi ard în rotule
poeme

între noi schimbul rămâne echitabil

cuvintele nomade
mai caută și acum culcuș în cochilia unui melc
bătrân
și claustrofob