poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-02-17 | |
Ah Doamne, stau și mă-ntreb
Ale mele sunt toate grijile acestea, Ori sunt moștenire din partea strămoșilor, părinților,părinților, mei...!? Mă lupt parcă mai speriat ca un cerb Când trofeul pierdut îi buciumă vestea Că rana săgeții-i prea grea și munții-s prea grei... Întreb de ce-i așa tulbure apa, De ce pajiștea mi-e abruptă și goală, Cum de numai hățiș e în jur și stâncă în sus, Iar poteca-i tot mai îngustă rătăcind spre apus; Când zăpada-i noian de veșnici troiene, Când lumina din stele se stinge în iriși, se prelinge pe gene! Pe urmele cerbului alb mulți vulturi se învârt, Iar mugetu-i e sumbru...că n-are scăpare... Prea mulți vânători și o haită, urmați de un cârd Vin prea aproape de el, o glesnă-i trosnește ca fulgerul doare... Nu le-ajunge trofeu-i, vor o baltă de sânge Înc-o săgeată, îngenunchează, e-un scrâșnet, nu plânge... Se-ntreabă dacă cerboaica-i mai apără puii, Dacă în ultima clipă o prăpastie-l salvează De sfâșierile haitei atrase de sânge... Spre prăbușirea finală... O clipă visează cum atunci când era pui...verdele crud și mugurii dulci, lăstari, izvoare, tot codrul, munți și poieni ...pământul întreg era totul al lui și tot nu-i ajungeau; Visează cum păsări și gâze, omizi și chiar fluturi, ba chiar caprele negre, cerboaicele mii, găinușe de munte, vulpițe, lupoaice, ursoaice, reptile și vidre, chiar păsări de pradă , rândunele și vrăbii, chiar păsări mai rare, ori chiar neștiute, albine, furnici, iepuroaice și ciute, nepoata unui arici... Îl întâmpinau cu un freamăt ieșindu-i în cale...pe potecile lui adesea bătute...îl ispiteau cu cântecul și zumzetul lor, cu mugetul, murmurul sau zburdălnicii, mereu jucăușe, cu zborul spontan, cu miile de culori, de străluciri, cu bâzâitul din flori, nectarul purtat, ori zvâcnirile din zborul lor unic și-atât de înalt... Își mușcă săgeata în dinții perfecți, încă puternici, se ridică-n genunchi, se roagă și cântă în mugetu-i lung, Un zbu...ciummmm... Brusc, un tril îi șoptește: - ai sosit prietene? Ridică-te și umblă - ești liber... Atunci se face în codru o
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate