ceva ce n-am mai spus nimănui niciodată:
soarele răsare de două ori pe zi, însă
cine e atât de disperat după lumină încât
să stea treaz toată noaptea cu aceeași pereche de
ochelari?

cine e atât de naiv încât să sfideze cea mai simplă logică
sau poezia asta care seamănă atât de mult cu un cimitir
de care femeile însărcinate s-ar îndrăgosti pe loc?

tata spune că nu e bine ce fac aici,
că hainele mele spun multe despre mine.
dacă m-aș îmbrăca într-o cutie de chibrituri

și mi-aș da foc pe dinăuntru, ce ar spune asta?

ce ați spune despre mine?

ce aș spune despre voi?

dacă ai un suflet, nu îl ai pentru ce se întamplă aici.
el e plecat de mult în siberia, unde oamenii te omoară
dacă le calci pe pământ.

dar desigur, dacă tot ai venit până aici,
putem fi prieteni. sigur. de ce nu?
prietenii mei zac într-un dicționar prăfuit și
când o sa le aflu misterele, o să plecăm în cea
mai lungă excursie într-o țară caldă.

poate fi Italia, unde oamenii mănâncă pizza și nu
se îngrașă nicioadată,
poate fi Franța, unde oamenii fac sex pentru că nu știu
sigur cine sunt, dar nu vorbesc niciodată despre asta,
sau putem merge în State, unde accentul franțuzesc se vinde
ca topping peste petrolul Iranian și unde
sigur le-ai cumpăra pe amândouă.

100%

dar ce vorbesc eu aici.
o viață avem și niciodată nu e destulă muzică în ea.
când vrei să săruți un băiat,
cel mai frumos băiat,
el pleacă pentru că nu îi place liniștea.

e atât de dureroasă și de li
niș
te
încât
oamenii nu mai au timp decât de orgolii.
oricând.
la orice oră.
eu m-aș trezi noaptea pentru el și el pentru mine,
am face liniște ca doi amorezi înfometați și
de aici
îți poți imagina și tu
cea mai frumoasă
…