poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-19 | |
cum să-ți aduc o floare
burdușită de chimicale de la țiganii din stație sau una de la florărie, adusă din olanda de un camionagiu care oprește nu la semnele de circulație, ci la fiecare curvă? cum să-ți recit versuri, când în poemele de azi duhnesc cuvintele toate, când imaginile arată ca niște boxeuri în ultima rundă, iar luna a coborât și linge în cartierul tău trotuarul? cum să-ți recit un poem și să am pretenția să visezi, când astăzi poezia e ceasul enervant care te trezește la realitate și îți injectează cofeina direct în suflet? cum să îți fac o declarație când toate deja s-au spus, când știm că nu mai există originalitate și nimic nu mai e nou sub soare? cum să-ți șoptesc niște cuvinte de dragoste pescuite de pe internet, când în fiecare apartament dimprejur se face asta cu jaluzelele date la o parte și lumina aprinsă… imaginează-ți cât de hilar se vede din stradă! eu te iubesc ca pe un loc de parcare, că mulți ar da cu pumnul și s-ar înjunghia pentru asta. te iubesc ca pe o creștere de salariu sau un ajutor social, că pentru asta se îmbrâncește lumea pe stradă. te iubesc suficient de mult încât să folosesc verbul „a iubi”, această abjecție sublimă în numele căreia s-a omorât atâtea secole cu grație. te iubesc încât să-ți spun ceea ce spune instalatorul gigi de la patru prietenei sale mărioara sau alt locatar care-l încurcă pe kant cu o veveriță zburătoare, adică „te iubesc”; ah! și numai eu știu cât detest să folosesc formula asta de telenovelă, atât de tăbăcită că nimeni nu-i mai gândește sensul, atât de folosită că ochii dau brusc în lacrimi numai cât văd că buzele-i prind forma de paravan. da, te iubesc. uite că am declarat într-un poem asta, trădându-mi principiile estetice toate!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate