(nobody tells you how is going to be
nobody worries about nothing looking through you
like through a paper
through an empty paper
no letters, no worries, no thoughts)

ți-am deschis ușa și în urma ta vântul
a răscolit câteva frunze, strecurându-le-n casă
păianjenul mort agățat de câteva fire rupte ca un pendul
ți-a măsurat pasul
în timp ce te apropiai să mă săruți
să mă îmbrățișezi ca o umbră
când zilele devin o punte peste valuri în flăcări
tu rămâi un soi de vis printre
gândurile ce trosnesc sub tălpile ude

aș fi vrut de mult să-ți spun
dar tu vii, desfaci ușa și vântul își strecoară mereu
burta plină de frunze
și geamul meu nu mai aduce lumină
și geamul meu e murdar de praf ce nu se mai șterge
și raza de lună vine și bate și crede
părăsită
ușa ce doar tu o deschizi
sub vântul ce-și leapădă penele

dar aș vrea să spun, tu ești sensul
pentru care ne zbatem departe de soare
departe de viață, departe de orice ar fi
când retina suprasaturată de foșnete, crengi rupte și
mirosul de mușchi
devine o umbră ce mă sărută
mai întâi pe ochiul stâng, apoi pe cel drept și-mi zice
vino de te culcă în brațele mele
și nu vor mai fi vise, ci doar brațele goale
și frunze, și frunze

mă strâng atunci
ca un sâmbure crud

(te aud?)