Copilul cu obrajii dezghețați în șireturi
ține de mână un bărbos cu tălpile rupte
ochii îi curg în coaja de pâine fierbinte
pe care porumbei o sărută
copilul e vesel
bărbosul e trist
sub paltonul lui sunt roase cuvinte de aur
dinții de lapte prind din zbor fulgi de nea
și ucid din dragoste frigul
semaforul în sticlă de vin
îi oprește pe toți față în față
fumul respirației înnoadă fularele unul de altul
și fiecare își simte nodul în gât
doar o mână stângă observă că lipsește o mamă
în locul ei o mânușă fierbe la cer
în nori se pierd avioane
de aceea stau bolduri înfipte în cartoane
ce aduc a continente uitate
într-o vitrină cu fantome de gheață
un ceas stă pe limba celui care odată
avea obrajii fini ca lumina
el strănută din cearcăne
și sparge în barbă globuri incolore
pe care copilul nu le-a atins niciodată
undeva o creangă de brad
resimte întreaga pădure taiata
colindele încălzesc cerșătorii
pe care doar câinii îi ascultă
bărbosul își dorește o carte
pe care ar fi trebuit să o scrie
și încep din palton să îi curgă
până la tălpi cuvinte de aur...