A fost odată o fată care plângea din orice.
Intra înăuntrul acelui lucru și plângea,
de unde și vibrația persistentă a aerului din jur.

Cine își lipea urechea de lucru pe dinafară
prindea numai chicotelile sinelui.
Râsul plăcut de dinainte și de după, fluturi
de varză, nehotărâți, neobișnuiți cu țarcul.

Fiecare lucru are un devreme și un târziu,
dar fără ca cineva să plângă înăuntrul său
nici n-ai putea spune: este.

Lacrimile, păianjeni sărați, aromați,
cu picioare nesfârșite. Râurile întrerupte
nu caută nici albia, nici marea,
ci obrajii pe unde au alunecat mai întâi.