Sunt pomii tristi de dorul frunzelor pierdute,
Sunt ochii mei, minuni cu toamna-n lacrimi
Si tot atatea gesturi de lumea ta necunoscute,
Sunt temelia unui vis, de dragoste si patimi.

Se-ntuneca din cand in cand pe zidul din odaie,
Ce sprijina o umbra veche nascuta din povesti,
Iar printre ramuri se aud suspinele din ploaie
Cum trec in prag toamna, de cand tu nu mai esti.

E ceata printre ganduri si-n dimineti e bruma,
Perdelele-s bolnave, la geamuri fara stele
Si intre noi, iubire, cuvant soptit in gluma,
Luat de vant intr-un amurg si ravasit prin ele.

Sunt pomii tristi, e toamna, iubire mult dorita,
Desprinsa de pe ramuri, intr-un amurg de seara
Si-ascunsa printre frunze, sa nu poti fi gasita
Cand va veni ranit, acelasi suflet sa te ceara.