E o umbră, undeva, ce te așteaptă înapoi.
Fie că vii miercuri, fie că vii joi,
Lasă în ușă aceeași scrisoare anonimă,
Ce-ți descrie dragostea adâncă, dar puțină.
Umbra vieții tale se tot zbate pe perete
Scriindu-ți numele cu litere discrete.
Nu știe nici urma ce vrea de fapt,
De te vrea sosit, sau te vrea plecat.

O doare acum doar gândul existenței tale,
Chiar dacă mereu îți așterne-n cale petale.
E tot mai confuză, pe an și an ce trece,
Că acuma vine vara, mâine, iar e rece.
Și-a schimbat și forma de când tu nu mai ești.
Nu e aceeași formă ce contura povești.
Acum nu mai are același aer bizantin,
Căci nu știe de-ai slăbit sau te-ai îngrășat puțin.

Nu mai știe, draga, de te-ai maturizat,
Poate încă ești copil, poate ești bărbat..
Nici nu mai vrea să știe cum ești acum de fapt.
Ea te iubea așa cum erai când ai plecat.