dimineața le rod coaja
după-amiaza regurgitez pastă de hârtie
noaptea recit toate brațele tale de zeiță indiană
aerul clocotește în jurul nostru

ne luăm copacii oriunde plecăm alungați de colții de mucava ai realității
descântul nu vine din noi
dicteul se prelinge din sferele lui platon
oricât am fugi discobolul ne va nimeri în creștet

știi că nu aiurez, nu-i așa?
prin tuburile astea interminabile care pleacă din încheieturi
nu curge plasmă
este sângele tău
adunat într-un nor

doar ție pot să-ți spun că viața este mon violon d’ingres
și ploaia întârzie mereu la întâlnire