Iubito-n parul tau, un asfintit de soare
S-a-mbratisat cu vantul si privirea mea,
Pierzandu-se prin bucle placut unduitoare
Si-ntregul univers pe frunte-ti stralucea.

Atunci ne-am ratacit prin umbrele-nserarii
Si ne-am oprit in toamna altei dimineti,
Plangea printre cuvinte amurgul asteptarii
In care azi, din nou cu sufletul regreti.

Te rog sa nu suspini cand iarna va ajunge
Si primaverile nu-si vor gasi un rost,
In parul tau, acelasi asfintit va plange,
Uitand, prin cate anotimpuri a mai fost.

Vom incerca sa coloram pamantul cu zapada,
Fara sa cautam carari, pe unde am trecut
Si maci insangerati prin bucle o sa-ti cada
Cum toate cad iubito, cand visul e pierdut.